Pentru mine marea înseamnă un fel de regăsire, un loc frumos unde sunetul valurilor şi mirosul sărat al apei îţi aduce lineştea sufletească. Probabil aţi privit cu toţii filmul Knockin’ on Heaven’s Door cu Til Schweiger în rolul principal, şi ţineţi minte dscuţia dintre Martin şi Rudi. Cei doi îşi îneacă disperarea în alcool şi Martin află că Rudi nu văzuse niciodată oceanul, şi începe săi descrie starea de euforie şi emoţiile trăite atunci cînd soarele arzător se retrage încet dincolo de linia orizontului, şi pune pe cer un spectacol strălucitor dintr-un portocaliu aprins. Păi aceleaşi senzaţii le am şi eu de fiecare dată cînd merg la mare, nişte clipe efemere ce nu pot fi exprimate suficient de bine în cuvinte, şi doar stîrnesc o dorinţă de a opri timpul în loc. Mi-ar plăcea să vorbesc mult despre mare şi apus, dar devin nostalgic atunci cînd o fac. Chiar dacă prefer marea, întotdeauna mi-am dorit să ajung pe malul unui lac alpin. În continuare vă invit să citiţi aici despre impresiile mele de călătorie la lacul Wörthersee.
Anul trecut am avut ocazia sa mergem în vacanţă în Austria, în oraşul Klagenfurt. A fost o decizie spontană, şi nu am avut suficient timp de pregătire. Tot ce am reuşit e să citesc că oraşul este aşezat pe malul lacului Wörthersee, şi că este cel mai cald lac alpin. Cînd am ajuns la faţa locului am găsit un peisaj parcă rupt dintr-o carte poştală sau o revistă cu ilustraţii care are scopul de a atrage turişti. Ştiţi voi, ca în bancul cela, pe gard scrie sulă, da după gard îs lemne, numai că aici într-adevăr peisajele corespund imaginelor din internet.
01 Wörthersee este cel mai mare lac din Carinthia, are o suprafaţă aproape de 20 km pătraţi. Dacă ar fi să comparăm, lacul de acumulare Ghidighici are 8,8 km² şi lacul Bicaz 33 km², cred că v-aţi imaginat deja.
02 Situat la 450 m deasupra mării, este cunoscut ca fiind cel mai cald lac alpin. Vara temperatura medie la suprafaţa apei ajunge la 25 grade C, cea ce îl face o destinaţie de vacanţă destul de atractivă. Printre alte motive pentru care turiştii sunt atraşi, se numără turcoazul apei, munţii şi peisajele notabile.
03 Cea ce cu adevărat mi-a placut este cum stau lucrurile pe plaja Strandbad, locul favorit de baie pentru locuitorii din Klagenfurt și cei veniţi. Am fost plăcut surpins să aflu că e cea mai mare plajă din Europa care nu este pe ţărmul unei mări. Strandul a fost inaugurat în anul 1927, are o lungime de 300 m, se întinde pe o suprafaţa de 40 mii m² şi poate primi în jur de 15 mii de oameni.
04 Teritoriul este într-adevăr mare, îngrijit, cu alei şi cu mult spaţiu verde, accesul fiind nelimitat. În clădirea principală sunt amplasate grupurile sanitare, curate şi complet funcţionale, pe terioriul complexului sunt cabine de schimb şi duşuri. Preţul biletului de intarare la strand este de 4 euro.
05 Mulţi oameni stau şi fac plajă pe iarbă. Pe mal mai este amenajată o zonă pentru cei ce doresc să stea pe nisip, noi am stat pe unul dintre cele 3 poantoane de lemn de pe care se intră în apă.
06 Anual, aici au loc numeroase evenimente culturale şi sportive. Grand Slam-ul de volei, de exemplu, adună în fiecare an peste 100 mii de spectatori.
07 Raţele care abia aşteapta să li se dea de mîncare, pentru care se bat cu peştii din lac.
08 Lacul e atît de curat, încît apa este potabilă și corespunde tuturor standartelor. Dacă înoți la cîțiva metri de la mal se poate bea liber din ea, și asta e lucru confirmat. La fel stau treburile și cu apa din robinet.
09 Aproximativ din 10 în 10 ani lacul îngheaţa transformandu-se într-un adevărat patinoar.

Photo: woerthersee.com
10 Lacul are o lungime de 17 km şi 2 km lăţime. Ţărmul de nord este activ construit, principalele oraşe fiind Krumpendorf, Pörtschach şi Velden. Ţărmul de sud este mai liniştit şi mai puţin dezvoltat.
11 În una din zile, tocmai atunci cînd se anunţa vreme deloc frumoasă pentru o călătorie cu vaporul, unde pe lîngă asta sau mai transmis şi ploi, noi am cumpărat bilete pentru a merge într-o plimbare de o zi pe apă. Am citit ceva imformaţii de pe pliantele luate la unul din punctele de informare din Klagenfurt şi am hotărît să încercăm servicul de transport Wörthersee Schifffahrt. Aceasta presupune un fel de croazieră care te poartă pe lacul Wörthersee, de la Klagenfurt la Velden şi înapoi.
12 Am luat bilete din Klagenfurt, şi ne-a costat 19.90 euro. Am zis că decît să dăm 14 euro pentru o simplă calătorie cu vaporul, mai adaugăm încă 5 euro şi luăm un bilet combinat ce include o vizită în parcul de miniaturi Minimundus despre care am scris anterior, sau o urcare pe turnul Pyramidenkogel. Şi aşa cum cerul era întins cu nori şi oricum nimic nu am fi văzut, am ales opţiunea cu parcul.
13 Vaporul arată destul de elegant şi opreşte la fiecare staţie din cele pe care le vedeţi mai sus. Ambarcaţiunile nu fac mai mult de 10-15 minute. Este practic sistemul Hop on – Hop off, pe care l-am mai întîlnit în marele oraşe din Europa. Urci cănd vrei, mergi cît vrei şi cobori unde vrei.
14 Lacul pe timp de ploaie.
15 Noi am plecat din Klagenfurt la orele 10.00, şi aşa cum iniţial nu am planificat să acostăm în toate punctele prin care trecem, am mers pentru început în Velden.
16 Velden este o staţiune de lux unde îşi petrec timpul liber tot beau monde-ul austriac şi adeasea ori este supranumit un Monte Carlo al Austriei. Aici veţi vedea multe maşini luxoase, fîntîni arteziene la tot pasul, hotele scumpe şi multe magazine unde se vînd tot felul de lucruri la preţuri exagerat de mari şi de care nimeni nu are nevoie.
17 Am tras în piept aerul proaspăt şi curat atît de specific acestei zone şi deodată îmi vine o ideie că dacă vrei să devii milionar trebuie să umbli printre milionari sau oameni de succes, şi cu acest gînd ne pornim la pas, pe străzile unde odinioară se plimbla nobilimea vieneză.

Photo: luxuryaccommodationsblog.com
18 Nu am stat să zăbovim mult, următoarea escală a fost în Maria Wörth, un sătuc idilic înconjurat de păduri. Coborîm pe ponton şi privirea deodată cade pe două biserici mici, care dau sătucului un aer romantic şi misterios şi o aduc foarte sus în topul preferinţelor pentru ceremoniile de nuntă.

Phot by Johann Jaritz. Pilgrimage church Saints Primus and Felician at Maria Woerth

Photo by Isiwal. Maria Wörth and its churches are located on a peninsula at the south lakeside of lake Wörth
19 De aici porneşte traseul spre turnul Pyramidenkogel, care se vede bine din orice punct din apropierea lacului. La fel l-am vazut şi noi cînd eram in Klagenfurt şi ne-am propus să ajungem săl vedem indeaproape. Turnul este amplasat pe un vîrf muntos cu acelaşi nume, la înălţimea de 851 m, în total ne-a luat o oră să ajungem sus. Era important să ne grăbim că de altfel era chip să scăpăm ultimul vapor.
20 Turnul Pyramidenkogel este cel mai înalt turn panoramic din lume construit din lemn. Are înălţimea de 100 m, urcarea fiind posibilă cu ajutotul unui lift modern sau urcănd treptele, în număr de 440. Noi nu am urcat sus aşa cum cerul era încă înnorat şi preţul de 13 euro care un pic muşca, ne-au determinat să rămânem jos.
Turnul este asamblat din 16 stîlpi de lemn lamelar încleiat care au formă de spirală. A fost inaugurat în 2013, de atunci atrage peste 100 de mii de turişti anual şi este printre top 10 atracţii turistice din Austria.
21 Cînd timpul e frumos, în orice parte te-ai uita, vei vedea munţi din Italia, Slovenia şi Austria.

Photo: zeman-stahl.com
22 Turnul Pyramidenkogel în miniatură, parcul Minimundus.
23 Din vîrful turnului porneşte cel mai înalt tobogan din Europa cu o lungime de 120 m şi o diferenţă de nivel de 52 m. Costă 4 euro coborîrea, şi o singură cursă durează 20 de secunde aşa că voi hotărîţi cum ajungeţi jos, cu liftul sau pe tobogan. Accesul este permis şi copiilor care au înălţimea peste 130 cm. Apropo viteza de coborîre variază în funcţie de greutatea fiecărei persoane, dar în medie ajunge la 25 km pe oră. Iaca aşa.

Photo: pyramidenkogel.info

Photo by Johann Jaritz. Dry slide, elevator and staircases in the new look-out tower on top of the Pyramid ballon (Pyramidenkogel).
24 O altă experienţă inedită pentru doritorii de senzaţii tari ar fi coborîrea din vîrf pe tiroliană. Sigur viteza cu care te coboară este foarte mică, în caz contrar cu aşa unghi de înclinaţie ajungi pe partea cealaltă a lacului.
Pe înserat am ajuns în Klagenfurt, unde în următoarele zile am avut parte de vreme bună. Vacanţa de vară mi-am petrecut-o foarte frumos şi acum înțeleg de ce Wörthersee e lacul unde vara austriecii fug de-acasă, e locul preferat de cei ce caută linişte şi intimitate, e locul unde eu am să revin să revăd munţii, lacul şi pădurile verzi. Carinthia este o regiune pitorească, punctată de nenumărate lacuri, însă principala atracție rămâne a fi lacul Wörthersee.
Sa tot fie vreo 3 ani de cand am fost in minunata zona despre care ai scris. Eu inca nu am apucat s-o fac nici dupa atata vreme, desi daca ma uit prin draft-urile mele, cred ca am ineput sa scriu candva ceva despre Minimundus. Destinatia noastra principala a fost acelasi Minimundus, dar, din fericire, am avut destul ragaz si pentru alte vizite si experiente de neuitat. A, noi am urcat in varful turnului Pyramidenkogel. Sotul meu a coborat pe tobogan(super experienta, spune el), eu, din motive obiective, adica una bucata copil de 7 ani, cu inaltimea sub 1,30, am coborat pe scari.
Numai bine si calatorii minunate in noul an!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avem si noi acum un puisor mic si la anul cred ca am sa renunt la bungee jumping, urcarea pe Elbrus si rafting in munti. In schimb v-om merge unde e mai linistit, cred eu prin Austria, mai sunt multe de vazut acolo, plus mai sunt si alte lacuri de scaldat. Multumesc ca ati intrat! Sarbatori Fericite si La Multi Ani !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O zonă minunată pe care am avut ocazia s-o vizităm. Totul pare desprins dintr-o carte poștală ilustrată. La fel și localitățile de pe Lacului Wolfgangsee.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
wow 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Klagenfurt « Un alt blog de călătorii