Rijeka

RijekaRijeca este cel mai mare port și al treilea oraș ca mărime din Croația (după Zagreb și Split). Pe drumul înapoi din Klagenfurt, ne-am oprit în Rijeka unde am stat o zi. Per total, orașul mi-a lăsat o impresie ambiguă, mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Fiind probabil cel mai ne-turistic oraș rămas în Croația, am avut impresia că merg pe străzile din Chișinău, și asta e partea bună, eu ca vizitator vreau să simt din caracterul locului, să văd coloritul lor balcanic, pentru asta am și venit.

01 După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Rijeca a existat pentru o perioadă destul de scurtă sub numele de Statul Liber din Fiume, după modelul orașului Danzig, după care a fost anexată de Italia.Rijeka

02 Noua graniță cu Iugoslavia a fost stabilită pe rîul Rjecina, care în prezent a fost transformată în zonă de promenadă după model european. Tot aici se afla şi centrul oraşului.Rijeka

03 Urmele arhitecturii de influență italiană se întind pe cîteva bulevarde și străzi din zona centrală.Rijeka

04 De pe unele clădiri se desprind bucăți de tencuială. Așa o impresie că fațadele blocurilor sunt lăsate la voia întîmplării, fix ca în Chișinău.Rijeka

05 Spre deosebire de orașele italiene, unde arterele principale sunt aglomerate și deseori devin neîncăpătoare din cauză turiștilor. În Rijeca pe străzi circulă foarte puțină lume.Rijeka

06 Korzo este bulevardul principal, cu acces exclusiv pietonal, inima orașului, precum și punctul principal de intîlnire a locuitorilor.Rijeka

07 De-a lungul străzii sunt înșirate numeroase magazine, cafenele şi tot ce ar mai putea atrage privirile şi interesul trecătorilor. Doar că publicitatea de pe clădiri strică tot aspectul urbanistic al promenadei.Rijeka

08 Pe alocuri pare că suntem în alt oraș, undeva prin Austria.Rijeka

09 E de ajuns să trecem puțin înainte că să ne convingem că încă suntem în Croația. Făcînd parte din fosta Iugoslavie, nebunia arhitectonică a conducătorilor comuniști încă poate fi văzută și astăzi. Fîntîna din piața Ivan Kobler, ridicată cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la înființarea făbricii de hîrtie.Rijeka

10 Scuarul din fața teatrului național.Rijeka

11 Castelul Trsat, cel mai important obiectiv turistic din Rijeka, situat pe colina cu același nume.Rijeka

12 Intrarea este gratuită, spațiul din interior este bine amenajat avînd amplasată o zonă de recreere cu terasă.RijekaRijeka

13 Avîntul tehnologic militar de la sfîrșitul secolului XVIII a scăzut din importanța strategică a castelului ca apoi să fie lăsat să cadă în ruină.Rijeka

14 După o perioadă lungă de timp, ruinele au fost achiziționate și restaurate de un comandat austriac, care și-a construit aici un mausoleu.Rijeka

15 La intrare, pe ambele părți stau cîte o statuie a vasiliscului, o creatură fabuloasă reprezentată ca o combinație de dragon și cocoș.Rijeka

16 Copii par a fi mai puțin entuziasmați ca taică-său.Rijeka

17 Castelul Trsat văzut de jos.Rijeka

18 Cel mai spectaculos loc din Rijeka este acolo pe deal, de unde se vede portul  și centrul orașului.Rijeka

19 Și cui i-a venit în cap să strice panorama cu blocurile astea?Rijeka

20 Imaginele surprinse de aici sunt de-a dreptul încîntătoare. Totuși cît de mult contează spațiile verzi din zonele urbane. Cred că nu ați observat din prima acoperișul stricat la una din clădiri.Rijeka

21 Zona de pe colină mai este și un loc de pelerinaj. Aici se află un alt obiectiv turistic – Biserica Maicii Domnului.Rijeka

22 Noi. Turnul bisericii poate fi văzut pe fundal.Rijeka

23 Monumentul lui Papa Ioan Paul al II-lea din ograda bisericii.Rijeka

24 Parcul din apropiere decorat cu monumente ilustrînd secvențe din evenimentele legate de răstignirea lui Iisus.RijekaRijeka

25 Așa cum Rijeka este principalul port maritim din Croația, economia orașului se axează în mare parte pe construcțiile navale și transportul maritim.Rijeka

26 Aici funcționează un șantier naval – 3 Maj. În perioada comunistă, industria constructoare de nave maritime era o ramură înfloritoare în Croația . Pe cînd acum se confruntă cu probleme serioase în obținerea finanțării. Odată cu aderarea la UE, oficialii din Bruxelles au înaintat careva condiții în cea ce ține de restructurarea sectorului. Astfel șantierele din Croația nu mai pot primi subvenții de la stat.Rijeka

27 În Rijeka sunt puține plaje, chiar și cele existente nu sunt printre cele mai frumoase de pe litoralul adriatic. Nu departe de centrul de natație Kantrida, de la periferia orașului am găsit una cît de cît amenajată. Localnicii preferînd odihna în stațiunile din apropiere.Rijeka

Publicitate

18 comments

  1. Veșnica întrebare când privim spre apus: unde naiba țin oamenii de pe acolo chiștoacele, ambalajele etc., fiindcă pe străzi nu se văd?!?
    P.S. La etc. intră și fecalele câinilor, care le găsim pe toate trotuarele și aleile aflate prin cartierle Bucureștiului…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Frumos! 🙂 Ai prezentat atât de bine detaliile despre oraș, încât m-ai transpus în povestire. Iar imaginile, sunt sublime. De-o încântare vizuală, că îmi doresc să mă refugiez și eu pe acolo câteva zile. Și așa nu am vizitat Croația. 🙂

    Apreciat de 1 persoană


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s