Vacanța în Cipru: Larnaca

LarnacaM-am gîndit să încep o serie noua de postări în care să scriu despre vacanța petrecută în Cipru. Pentru că e mult de povestit și lumea o să mă tot întrebe ce și cum, ca de obicei am să împărtăşesc impresii și fotografii din călătorie în cîteva articole la rînd. Și apoi, îmi face plăcere să-mi aduc aminte de cît de bine a fost, după ceva timp să las să se mai sedimenteze gândurile.

A fost prima noastră vacanță cu Mihaela, care acum două luni în urmă a împlinit un anișor. De teamă că nu v-a fi ușor zborul ne-am pregătit din timp, am luat cu noi multe atracții pe care Mihaela nu le mai văzuse, asta pentru ai trezi din curiozitate. Am mers de mînuță tot aeroportul, pînă a adormit la Oxana în brațe înainte să urce în avion și a dormit aproape pe toată durata zborului. Stewardesa ne-a atenționat să-i punem centura, așa cum dormea am ridicato la care ea a deschis ochii somnoroși, repejor am pus centura, sînul în guriță și de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Prima experiență la bordul avionului cu copilul mic a fost una pozitivă din toate punctele de vedere.

Am ales să vizităm Ciprul pentru că în luna mai temperaturile sunt deja ridicate acolo,  zborul durează cam două ore și pentru că urma să mergem pentru prima dată în Cipru sau ”Insula Afroditei”, mitologia greacă desemnîndo ca locul unde s-a născut zeița.

Prima și cea mai grea alegere pentru mine a fost unde ne oprim: Larnaca sau Limassol? Sunt pentru prima dată cu copil mic în vacanță și nu-mi permit luxul de a sta undeva o zi-două după care merg mai departe cu autostopul. A fost idea mea să stăm cazați într-un singur oraș pe tot parcursul sejurului de unde cu mașina luată în chirie mergem să explorăm insula.

Am citit tot felul de păreri pe internet, care ne-au dat și mai multă bătaie de cap. Unii spun Larnaca alții Limassol, argumente pro și contra din ambele părți, nu am găsit undeva să fie scris alb pe negru ceva care mi-ar determina alegerea.  Pînă la urmă am ales să mergem în Limassol, în Larnaca am stat mai puțin de o zi și vă pot spune cu certitudine că în Larnaca nu ai ce face. Ambele nu sunt nemaipomenite ca arhitectura, în schimb zona de promenadă din Limassol arată considerabil mai fain. Acest aspect este destul de important pentru mine, din simplu motiv că iubesc plimbările din vacanță la ceas de seară.

Larnaca este din categoria orașelor unde o zi este mai mult decît suficient pentru al explora și pentru a te bucura de aerul său mediteranean. Aici se afla unul din cele două aeroporturi controlate de partea greacă și cel din Larnaca este cel mai mare, astfel orașul fiind poarta de intrare în Cipru. Mulți dintre vizitatori vin aici pentru o zi sau două după care pornesc mai departe în explorarea insulei.

01 De la aeroport am mers în oraș unde am lăsat mașina într-o parcare privată în apropiere de gara de autobuze, deși chiar lîngă gară am găsit una gratuită. De aici am mers în direcția Golfului Marina, sunt cam 5 minute pe jos.Larnaca

02 Marina este cel mai mare port de iahturi din Cipru. O aglomerație de ambarcațiuni private, locul de unde se pot cumpără excursii sau închiria o barca pentru incursiuni în larg. Se poate opta și pentru o croazieră cu iahtul, pentru a vizita toată insula.Larnaca

03 După ce am fotografiat cîteva ambarcațiuni de lux, am mers în direcția fortului, traversînd Piața Europa denumită astfel după aderarea Ciprului la UE. Piața cuprinde primele clădiri ale colonizatorilor britanici. Inițial au fost folosite pe post de depozite care au aparținut portului, în prezent Centrul Municipal Cultural. În fața edificiului stă amplasată statuia lui Zenon din Kition, un filosof antic considerat fondatorul stoicismului.Larnaca

04 De aici începe faleza cu palmieri și zona de promenadă care continuă pînă la castelul medieval. Am observat cu surprindere că pentru un oraș atît de mic sunt prea multe statui și monumente.Larnaca

05 Statuia leului venețian. În 2010 Veneția și Larnaca au devenit orașe surori. În cinstea evenimentului, venețienii au făcut un cadou acest leu , care a fost amplasat pe faleză, în apropierea digului.Larnaca

06 Faleza este mărginită de o parte cu numeroase hoteluri, terase, baruri și restaurante.Larnaca

07 Larnaca

08 Și cu plaja Finikoudes de cealaltă parte.Larnaca

09 Finikoudes este principală și cea mai accesibilă plajă din Larnaca. În mai la început de sezon încă se mai poate răsufla liber, pe cînd în sezon poate fi destul de aglomerată.Larnaca

10 Denumirea plajei se traduce ca palmieri mici fiind dată la momentul cînd au fost plantați palmierii, evident care au crescut și sunt înalți în prezent.Larnaca

11 În apropiere de fort plaja este mai liberă, aici nu am văzut șezlonguri sau umbreluțe. Pare un pic dezolant cum arată, poate că e început de sezon și lipsesc zgomotul și hărmălaia aferentă turiștilor veniți în zonă.Larnaca

12 În toate ghidurile este notată cu steag albastru, personal nu am văzut nimic deosebit. Plajă ca toate plajele. Calitatea apei pentru scăldat e sătisfăcătoare, deși se află în zona portului. Totuși pentru plaje mai bune ar trebui sa ieșiți undeva în afara orașului.Larnaca

13 Fortul Medieval se află la capătul sudic al plajei Finikoudes. În prezent este folosit ca muzeu și pentru diverse evenimente culturale.Larnaca

14 Larnaca

15 Backpackeri.Larnaca

16 Cîndva și noi umblam așa, acum cu căruciorul, vă spun cinstit în componența asta îmi place și mai mult.Larnaca

17 La cîteva sute de metri de plajă stă Biserica Sfîntului Lazăr. Lăcașul a fost ridicat pe mormîntul lui Lazar – omul pe care Hristos l-a înviat din morți. Este un loc de cult foarte important pentru creștinii ortodocși, pe cînd teologii catolici susțin că Lazar a fost înmormîntat în Autun, Franța.Larnaca

18 După cum arată clădirea turiștii nu prea trec pe aici.Larnaca

19 Ne întoarcem înapoi tot pe faleză spre zona gării auto.Larnaca

20 Strada este plină de magazine.Larnaca

21 Carusel.Larnaca

22 Apropo erau 35 de grade în acea zi.Larnaca

Cam asta este tot ce poate fi văzut în Larnaca. Mai sunt încă cîteva situri istorice prin apropiere la care nu vă pot spune dacă merită sau nu. În rest un oraș cu o poziționare numai bună pentru a merge în alte locații de pe insulă


Un comentariu

  1. Foarte frumos, explicat atât de bine ca de fiecare dată, de fapt este ca o poveste totul. Fotografiile superbe precum locurile, chiar dacă sunt aici la doi pași de mare iar palmierii sunt peste tot îmi face plăcere să văd și alte locuri, fie ele și în fotografii!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce frumos! chiar ieri imi aminteam de excursia de acum 2 ani din Cipru, si primul meu articol de travel pe care l-am scris apoi. Noi am stat in Aya Napa dar ne-am plimbat in fiecare zi prin alte locuri, cu o masina inchiriata. Frumoasa faleza din Limasol, mai ales la ceas de seara, la apus.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Foarte bine descrisa plimbarea in Larnaca si imaginile la fel de bine realizate. Felicitari pentru plimbarea in trei si sunt de acord cu tine ca-i mai placuta acum.In Limassol am fost si eu , prin 2007 sau 2006, nu mai stiu exact. mi-a placut tare mult, m-as mai duce cu placere daca am sa mai pot. Am fost si la Aya Napa, am facut poze, am fost si-n partea turceasca la Famagusta, Nicosia. Astept cu nerabdare cand o sa postezi descrierea Limassolului ❤

    Apreciat de 1 persoană

  4. Impresionant de curate sint străzile la ei .. asta bucura ochii … mi-am dorit si eu sa vad Cipru intr-o mini-vacanta cu bebe, dar am ales Grecia … poate cu alta ocazie iti urmez exemplu, pentru ca din poze imi dau seama ca e aproape dr sufletul meu

    Apreciază

  5. O vacanta bine-meritata. Nu am reusit din pacate sa ajung anul acesta la mare ! Se merita sa fac un sejur acolo unde esti tu in Larnaca ? Comparativ cu litoralul romanesc ? Bineinteles ca a trecut sezonul la noi din pacate !

    Apreciază

    • Salut, in Cipru temperatura medie iarna e de 20 de grade! sa ai parte de o vacanta cit mai frumoasa. Am vrut si eu sa merg anul acesta in partea turceasca dar nu prea am reusit, am avut timp putin, mai mult pe litoral.

      Apreciază

      • Vreau să văd cum e să stai la căldură în ianuarie. De iernile noastre fără zăpadă m-am cam săturat.
        Din câte am înțeles partea turcească ar fi cea mai atractivă.
        Baftă și ție la călătorit, pentru vremurile bune ce vor urma

        Apreciază


Lasă un comentariu