Am să o iau puțin pe dinainte și am să spun că Cairo mi-a plăcut enorm de mult. Sigur, nu este un oraș în care aș vrea să trăiesc s-au unde îmi văd copii mergând la studii, ba chiar nu este nici pe departe un loc unde societatea respectă idealurile și standardele cu care suntem obișnuiți. Însă fiind în postura de călător, am găsit capitală Egiptului – un oraș exotic din ținuturile africane și pe alocuri destul de interesant.
Anul acesta am vizitat mai multe orașe din Europa – Torino, Milano, Geneva, Londra, Verona, Larnaca și pot spune cam toate arată la fel, lucrurile acolo sunt bine aranjate și bine organizate. Cairo mi-a părut mai mult ca un loc care nu se încadrează în acele standarde observate de mine în orașele menționate mai sus. Însoțitorul nostru de acolo a menționat în repetate rânduri, Cairo este un oraș al contrastelor… pfff, a-ha-ha, no man! Bangkok sau Batumi spre exemplu, unde unele cartiere sunt moderne și cosmopolite, pe când în altele numai sărăcie și murdărie, pot fi etichetate ca oraș al contrastelor. Cairo nu e nici măcar pe apropare, un lucru care îți sare în primul rând în ochi e murdăria de aici și aspectul clădirilor care arată astfel de parcă ar fi după un bombardament. Dar cum am spus la început, orașul mi-a plăcut mult, nu am mai văzut așa ceva până acum.
Idea de al vizita mi-a venit spontan, am fost in vacanță cu familia în Egipt, decizia a fost luată în avion. Am aterizat în Sharm el-Sheikh, peninsula Sinai, unde putem intra cu o simplă ștampilă în pașaport, însă pentru Cairo care se află pe cealaltă parte a canalului Suez avea nevoie de viză, pe care o iau direct din aeroport contra sume de 25 USD. Procedura de trecere a controlului vamal e un pic tâmpită, îndeosebi dacă vii cu pașaport moldovenesc dar despre asta în altă postare.
Situația la moment în Egipt nu este chiar liniștită din cauza atentatelor din ultimul timp, ca urmare parlamentul Egiptean a introdus starea de urgență pe întreg teritoriul, ba chiar sunt interzise călătoriile în partea de nord a peninsulei Sinai. De aceea am decis să apelez la o agenție de turism pentru prima dată în ultimii patru ani, de obicei îmi aranjez toate ieșirile de unul singur. I-am găsit pe Facebook și m-am înțeles cu ei să ne ducă în Cairo, pentru asta am scos din buzunare 55 USD, mult mai ieftin în comparație cu oferta ghidului hotelier care ceruse 120 USD. Noaptea a venit taxiul să ne ia din hotel, urma să facem 7-8 ore până în Cairo, altă opțiune ar fi fost să mergem cu avionul, noi am ales să mergem cu autobuzul, asta pentru a gusta din toata plăcerea aventurii, și nu în ultimul rând pentru că e mai ieftin, altfel ne-ar fi costat 180 USD persoana sau 280 daca luam de la ghidul din hotel. Continuă lectura →