Verona

Continuăm astăzi călătoria noastră prin nordul Italiei iar surpriza cea mare este Verona, orașul celor doi din drama shakespeareana, ce a indus în eroare mii de oameni secole înainte. Este interesant faptul că William Shakespeare un dramaturg englez, a plasat tragedia la Verona, pentru că astăzi orașul să fie invadat zilnic de mii de turiști din China și Japonia, înarmați cu aparate foto și predispuși de a nimeri în cadru la alți turiști (No way! Numai nu la mine). Vrînd-nevrînd contribuind prin asta masiv la PIB-ul Italiei. Dacă ar fi să dăm la o parte toate poveștile astea siropoase și romantismul tras de urechi, Verona este un oraș absolut minunat, ca și multe alte orașe din Italia (în afară de Milano). La sigur Verona nu este așa de populară printre vizitatori ca Roma, Veneția sau Florența, însă în topul meu al orașelor din Italia este pe locul unu. Asta v-o spun pe bună dreptate, să mergem să vedem!

Gardaland – retrăind sentimentul copilăriei. #veronatrip

În articolul precedent scriam despre Peschiera del Garda ca fiind punctul de pornire spre Gardaland de unde autobuzele arhipline pleacă la fiecare jumătate de oră. Din Verona pînă în Peschiera se ajunge relativ repede, trenurile merg regulat și în zece minute sunteți la destinație. Odată ajunși aici, la ieșirea din gara, stau autobuze care te duc gratuit pînă la intrarea în parc. Trebuie să menționez că a fost foarte înghesuit, la urcarea în autobuz am avut senzația ca sunt undeva prin Asia unde toți se îmbulzesc. Acesta a fost primul semn că e ceva în neregulă aici.

Peschiera del Garda. #veronatrip

Peschiera del Garda este un orășel tipic italian așezat în extremitatea sudică a lacului Garda. Atracția principală este centrul istoric medieval înconjurat de ziduri și canale în formă de stea. Am nimerit aici așa întîmplător, intenţia noastră era să ne îndreptăm chiar în acea zi spre Gardaland și Peschiera del Garda este punctul final pentru cei ce merg în parcul de distracții. De aici autobuzele arhipline pleacă spre Gardaland, așa că noi am decis să o luăm la pas prin oraș mai întîi după care mergem în cel mai mare parc de distracții din Italia. Din fața gării din Peschiera pleacă un autobuz gratuit fiecare 15 minute și te aduce în fața parcului, cei mai mulți vizitatori trec pe aici doar pentru că parcul Gardaland se află prin apropiere. Mie mi-a plăcut însă că nu sunt mulți turiști deși e tot așa de frumos ca Malcesine sau Sirmeone. Drumul pînă în Peschiera este facil datorită legăturilor feroviare bine puse la punct din Nordul Italiei. Orașul este conectat la linia de cale ferată Milano-Veneția și acesta îl constituie un avantaj față de alte localități de pe marginea Lacului Garda. 

Malcesine și Monte Baldo sau de ce iubesc nemții aceste locuri. #veronatrip

Pentru mulți Verona înseamnă doar povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta și un selfie pe fundalul balconului. Nu știu cum dar nu prea sunt atras de romantismul siropos al orașului și m-am gîndit că în prima zi a călătoriei noastre să mergem în Malcesine să urcăm pe Monte Baldo.

Malcesine este un oraș mic pe malul de est al lacului Garda care se întinde la poalele muntelui Monte Baldo. Despre el citisem că ar fi una dintre stațiunile mult lăudate din apropiere. Ar fi păcat să ratez ocazia de al vizita, mai ales că se află la o distanță de două ore cu autobuzul din Verona.

Vă spun cinstit dinainte, Malcesine este una dintre bijuteriile ce împodobesc lacul Garda. Și e pe bună dreptate. Un orășel dea dreptul atrăgător, cu o atmosferă alpină, cu o mulțime de locuri de unde poate fi admirată natură. Din acest motiv cred că am văzut în preajmă un număr mare de turiști din Germania, în restaurante cu berea în mînă, pe trasee făcînd drumeții și din toate părțile se auzea vorbind germana. Am avut senzația la un moment dat că mă aflu undeva prin Bavaria.

Însă deliciul locului de care aleg să se bucure majoritatea vizitatorilor care ajung aici este să se urce cu telecabina pe Monte Baldo.

San Marino. O mie de ani de independență, pentru ca în final să cadă sub asaltul turiștilor.

San Marino este o țară mică din centrul Italiei, o enclavă, despre care nu cunoaștem prea multe informații. La lecțiile de istorie sau geografie nu țin minte să fi citit ceva la temă, însă acesta nu trebuie sa reprezinte un motiv pentru a trece cu vederea cea mai veche republică din lume.

Nuștiu restul ce zic, dar dacă credeți că sensul existenței acestui stat micuț este doar de a oferi puncte de calificare pentru România și Moldova, vă înșelați amarnic. În realitate, lucrurile stau altfel.

În San Marino se ajunge cu autobuzul din Rimini, cel mai apropiat aeroport și gara de trenuri se află tot în Rimini. Altă opțiune de ajune decît cu autobuzul sau mașina nu e. Autocarele rulează la intervale regulate, prețul unui bilet într-o direcție este de 6 euro, și în mai puțin de 40 de minute ajungem la destinație pe un traseu montan.

Certosa di Ferrara

După o masă copioasă de prînz, ne-am gîndit că ar fi bine să mai mergem undeva să căscăm gurile. Nimic nu poate fi mai bun şi mai plăcut pentru digestie decît o plimbare, așa că am hotărît să continuăm explorarea urbei la aer curat. Pășind agale pe străzile Ferrarei, am dat de un cimitir amplasat fix în centrul orașului. Cimitirile din Europa sunt niște obiective turistice (sau mai puțin turistice) foarte spectaculoase, deoarece reprezintă un adevărat muzeu în aer liber. Unde, pe locurile de veci, poți vedea o multitudine de statui impresionante, realizate de artiști cunoscuți.

Bergamo

Bergamo este un orășel mic, aflat la o oră de mers cu trenul de Milano. Este unul dintre cele mai încîntătoare, cu adevărat minunate locuri din Italia, cu o atmosferă magică și un aer plin de romantism. La 5 km distanță de oraș este amplasat aeroportul Orio al Serio, de departe cel mai popular aeroport din Milano pentru zborurile din România și Republica Moldova. Pentru foarte multă lume, Bergamo reprezintă principala poartă de intrare în capitala modei din Italia.

De la aeroport se poate ajunge în oraș cu autobuzul, costul unui bilet, valabil timp de 24 de ore este de 5 euro mai există și opțiunea de a cumpăra abonament pentru 72 de ore la prețul de 7 euro. Plătești o singură dată și include călatorii nelimitate pentru perioada specificată cu autobuzul în raza orașului, zona aeroportului și cu funicularul. Infrastructura de transport a fost foarte bine gîndită, de aici se poate ajunge cu trenul sau autobuzul practic în orice colț al ciubotei italiene. Aeroportul din Bergamo deservește multe zboruri low cost din întreaga Europă, prețul pentru un zbor din România începe cu 5-9 euro, din Republica Moldova ceva mai scump – 30 euro. There is no excuses (cum se zice) de a sta acasă, cu așa prețuri la bilete, merită tot efortul depus de-a urca în avion și a zbura pînă în Bergamo – orașul de la înălțime.

Ferrara. Unde nu-i bicicletă, vai de picioare.

Călătoria noastră prin Emilia-Romagna continuă în tren spre Ferrara, unde vom lua la pas străzile urbei, şi vom încerca să ne lămurim cum a ajuns cel mai renascentist oraş din regiune să poarte titlul de capitala ciclismului în Italia.

Ferrara este cunoscută în Italia ca fiind oraşul cu cele mai multe biciclete şi asta pentru că avînd o populaţie totală de 133 de mii de persoane, în oraş sunt peste 130 de mii de biciclete, asta ar înseamna că pînă şi celor mai mici iubitori ai unui stil de viaţă sănătos le revine cîte un prieten pe două roţi.

Administraţia oraşului a reuşit să obţină ceea ce multe dintre oraşele lumii tot încearcă să facă, să popularizeze mersul pe bicicletă.  În 1991 doar 30,7% din locuitorii din Ferrara utilizau bicicleta pentru a circula, cea ce nu este deloc puţin. În acelaşi timp în Copenhaga – cel mai prietenos oraş cînd vine vorba despre biciclete erau 30%, şi în Amsterdam 27.8%.  Între timp în Ferrara s-a dezvoltat foarte mult infrastructura dedicată mersului pe bicicletă, au apărut sisteme de închirieri a lor, piste noi, parcări destinate, s-a ajuns pînă şi la micşorarea a unor impozite, astfel încît locutiorii să ajungă adevăraţi împătimiţi ai ciclismului. Astăzi 89,5% din populaţia oraşului merg pe bicicletă.

Eforturile orașului de a fi unul ecologic, verde, sunt vizibile în acţiunele întreprinse de oficialii din Ferrara prin încurajarea mersului cu bicicletă. În cadrul departamentului protecţiei mediului înconjurător a fost deschis chiar şi un „birou al bicicletelor”  care se ocupă de promovarea acestui mijloc de transport. Toate proiectele primăriei sunt orientate pentru a face din oras un loc cît mai atractiv.

La pas prin Bologna. Partea a doua. Socialita Anticapitalista.

În prima parte a articolului despre Bologna am menţionat că denumirea de „la rossa” derivă de la cărămizile roşii din care practic este construit tot centrul istoric dar şi de la orientarea politică de stînga a oraşului. Însă puţini ştiu că comunismul în Italia are rădăcini mult mai adînci. Bologna fiind primul oraş din Italia ce şi-a ales un consiliu urban comunist.

La primele alegeri legislative din ’46 după o perioadă de dictatură fascistă, partidele de stînga au avut un succes colosal, acumulînd 40 la sută din votul popular, aceştia fiind susţinuţi în mare parte de clasa muncitoare.  Tendinţa electorală era clară, Italia balansa pe muchie de cuţit între statele capitaliste şi blocul sovietic.

După asta au urmat Brigăzile roşii (Brigatte Rosse) care au avut drept scop să subminize structurile statale pentru a deschide drumul revoluţiei proletariate, operaţiunea Gladio pentru a descredita mişcarea socialistă care lua amploare în Italia. După care a urmat lovitura de stat, forţînd miniştrii socialişti să părăsească guvernul. Şi numeroase atentate teroriste organizate de ambele părţi pentru  a pune tensiune pe societate în lupta pentru putere şi orientarea politică a statului. Printre care cele mai răsunătoarea cazuri au fost, asasinarea liderului creştin democrat Aldo Moro şi exploziile de la Bologna.

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, marile partide ale deceniilor de după al doilea război mondial au dispărut. În 1991 Partidul Comunist Italian s-a divizat în două formaţiuni, Partidul Democrat de Stînga şi Partidul Comunist Reformator.

Bologna. Partea întîi. Înalt zice cel de jos, frumos zice cel de sus…

Bologna este primul oraş în care am venit fără un carevă plan, de obicei includ şi cele mai minuţioase detalii despre traseu, unde, cînd, cum, cu care autobuz, asta pentru a nu pierde mult timp în aşteptare, because time is money, ştiţi voi. Da aici, m-am pornit cu tema de acasă nepregătită.

Vă spun cinstit, nu ştiam practic nimic despre Bologna, înainte să ajung acolo. Ţin minte că în anii de facultate le explicam prietenilor, care erau nedumeriţi de 4 ani ai mei de învăţătură, în loc de 3, aşa cum ar trebui să fie după procesul de la Bologna. Eu am terminat inginerie de asta am şi făcut 4 ani. Mai era încă lasagna bolognese, seria A din fotbalul italian şi cam atît.

Acum dragi cititori, vă pot spune că Bologna este un oraş cosmopolit, plin de istorie, artă, muzică şi cultură, un oraş plin de viaţă şi culoare. Este mai puţin cunoscut ca Veneţia, Verona, Roma sau Florenţa şi e pe nedrept subestimat ca destinaţie de vacanţă.  Dar asta nu îl face mai puţin atractiv, ba dipotrivă îi adaugă o notă de mister.

Nu am avut nici un traseu prestabilit şi am oprit exact în locul unde se înalţă cel mai înalt punct din centrul istoric.