Ferrara. Unde nu-i bicicletă, vai de picioare.

ferraraCălătoria noastră prin Emilia-Romagna continuă în tren spre Ferrara, unde vom lua la pas străzile urbei, şi vom încerca să ne lămurim cum a ajuns cel mai renascentist oraş din regiune să poarte titlul de capitala ciclismului în Italia.

Ferrara este cunoscută în Italia ca fiind oraşul cu cele mai multe biciclete şi asta pentru că avînd o populaţie totală de 133 de mii de persoane, în oraş sunt peste 130 de mii de biciclete, asta ar înseamna că pînă şi celor mai mici iubitori ai unui stil de viaţă sănătos le revine cîte un prieten pe două roţi.

Administraţia oraşului a reuşit să obţină ceea ce multe dintre oraşele lumii tot încearcă să facă, să popularizeze mersul pe bicicletă.  În 1991 doar 30,7% din locuitorii din Ferrara utilizau bicicleta pentru a circula, cea ce nu este deloc puţin. În acelaşi timp în Copenhaga – cel mai prietenos oraş cînd vine vorba despre biciclete erau 30%, şi în Amsterdam 27.8%.  Între timp în Ferrara s-a dezvoltat foarte mult infrastructura dedicată mersului pe bicicletă, au apărut sisteme de închirieri a lor, piste noi, parcări destinate, s-a ajuns pînă şi la micşorarea a unor impozite, astfel încît locutiorii să ajungă adevăraţi împătimiţi ai ciclismului. Astăzi 89,5% din populaţia oraşului merg pe bicicletă.

Eforturile orașului de a fi unul ecologic, verde, sunt vizibile în acţiunele întreprinse de oficialii din Ferrara prin încurajarea mersului cu bicicletă. În cadrul departamentului protecţiei mediului înconjurător a fost deschis chiar şi un „birou al bicicletelor”  care se ocupă de promovarea acestui mijloc de transport. Toate proiectele primăriei sunt orientate pentru a face din oras un loc cît mai atractiv. Continuă lectura

Castelul Hochosterwitz

IMG_1658++.JPGSîmbătă, 17 septembrie 2016, în satul Bulboaca, Anenii Noi a avut loc deschiderea Castelului Mimi, un eveniment de amploare şi de mare potenţial turistic pentru republica noastră. Nu am fost prezent la inaugurarea castelului de aceea nu am să scriu despre cum a fost şi cum nu a fost, am sa merg probabil în altă zi. Însă pînă atunci vă invit într-o călătorie virtuală în unul dintre cele mai frumoase castele din Austria.

De fiecare dată cînd merg undeva în vacanţă nu ezit să trec cu vederea marele catedrale, temple, castele şi alte clădiri construite în urmă cu multe secole. E o deosebită plăcere pentru mine să admir arhitectura edificiilor construite în trecut pentru că ele reflectă cu adevărat sufletul acelui popor care a trăit cîndva. Şi cînd văd cea ce se construieşte la moment în Chişinau (of, iar cu gîndul la acest oraş), mă apucă disperarea şi tristeţea, dar despre asta altă dată. Acum o să vorbim despre frumos, despre Castelul Hochosterwitz, situat în vîrful unei coline de unde se vede toată Carinthia cînd cerul e senin. Acest castel impunător este printre cele mai frumoase castele din Europa şi cea ce îl face deosebit este poziţionarea sa. Continuă lectura

Notiţe din Grecia. Partea 4: Paleos Panteleimonas şi Castelul din Platamonas

DSC_0860Castelul de la Platamonas este amplasat la poalele muntelui Olimp avînd pe timpuri o importanță poziţie strategică asupra drumului de legătură dintre Macedonia şi provinciile din partea de sud a Greciei. În prezent este transformat într-un muzeu şi este deschis spre vizitare publicului larg. Este imposibil să nu îl observaţi dacă intenţionaţi să staţi în Leptokaria sau Nei Pori. Continuă lectura