Shalom, Israel! Partea 2. Încă un pic de Ierusalim sau de-acolo, de sus, toate se vad mai clar.

img_5552Postarea dată ar fi trebuit să fie despre Betleem, însă nu a fost să fie şi în final am petrecut încă o zi în Ierusalim. Mi-aş fi tare dorit să merg să văd locul de naştere a lui Iisus şi totodată să văd cum trăiesc cei din Palestina. Din 1996, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene, la graniţa cu Ierusalimul, doar că cei din Israel nu au voie să meargă în Betleem dacă nu au un acord special pentru asta.

În 2004, Betleemul a fost izolat printr-un zid cu sîrmă ghimpată, a fost instalat un punct de control ca la vamă, şi cei de acolo trăiesc ca în rezervaţie. Palestinienii la rîndul lor, nu pot păși pe teritoriul israelian decît dacă obțin permis special să facă acest lucru. Permisurile sunt eliberate doar celor care în viziunea autorităţilor israeliene, au ce pierde, adică celor ce au familie şi deţin un loc de muncă în Israel. Cei din Israel explică măsurile de precauţie ca ceva absolut necesar pentru a preveni militanţii islamişti să comită atentate sinucigaşe.

Din partea Israelului nu circulă autobuze regulate sau trenuri în teritoriile controlate de palestinieni. Am citit despre asta pe diferite formuri, înainte de a pleca. Pentru a ajunge în Betleem, există opţiunea de a merge cu excursia sau de a lua autobuze operate de cei din Palestina. A doua variantă e cu mult mai ieftină, aşa şi am hotărît să facem.

Pe la orele 11 dimineaţa, am ajuns la staţia centrală de autobuze din Ierusalim, ne apropiem de ghişeu să cumpărăm bilete spre Betleem, la care operatorul ne spune că de aici nu merg autobuze, şi că trebuie să le luăm de la poarta Damasc din oraşul vechi. Oh God, eu citisem despre asta, dar am scăpat ceva cînd îmi făceam notiţe. Îi spun lui Dima, că ar trebui să ne grăbim dacă vrem să reuşim şi să nu ne prindă întunericul. Cînd colo, se apropie un domn de noi. Începe a ne vorbi frumos, şi ne spune că ne poate duce cu maşină în Betleem.

– OK, zic eu, şi cît costă toată treaba asta? la care el insistă să mergem cu el şi acolo ne va arăta preţurile.
– Come with me my friend. Aşa cu un accent, de parcă ar fi comerciant de pe litoralul turcesc cu inteţia de a te invita în bojdeuca sa pentru aţi demonstra tot rahatul chinezesc.
– Hai spune acum, că dacă îi prea scump, apoi nu mă interesează. Insist eu.
– 70.
– Hmmmm. Cam scumpuşor, mă gîndesc, cu autobuzul ar fi maxim 15 shekel, nui aşa departe, sunt 10 km pînă în Betleem.
– Bine. Îi răspund şi mergem împreună. Pe drum spre maşină, se opreşte şi dă mîna cu toţi soldaţii, cu şoferul de autobuz, încă cu unul care învîrteşte o şaorma şi cu toţi pe care îi întîlneşte. Eu înţeleg că el vrea să ne demonstreze că pe dînsul îl cunosc toţi şi că nu avem de ce să ne facem griji.

Ajungem pe loc. What!?!? Taxi!? Şi mi-o spus mama să nu mă leg cu taxiştii. Bine, urc în maşină, el îmi întinde pliantul. What!?!? 70 USD!? per persoana!? Ca să îţelegeţi cît e asta, 1 USD = 3.8 NIS. Paşol ty naher! îl trimit eu în gînd şi eşim din taxi.

El inervat începe a ne explica că dacă mergem singurei, apoi o să trebuiască să trecem punctul de control, şi că la intoarcere o să avem probleme cu partea israieleană, şi că nui deloc sigur să mergi cu autobuz arab. Mă uit la Dima, el un pic nedumerit, îmi spune că mai bine să nu mergem.

Dezămăgit că am pierdut numai timp, mergem în partea veche a oraşului. Continuă lectura

Bologna. Partea întîi. Înalt zice cel de jos, frumos zice cel de sus…

_img_4906Bologna este primul oraş în care am venit fără un carevă plan, de obicei includ şi cele mai minuţioase detalii despre traseu, unde, cînd, cum, cu care autobuz, asta pentru a nu pierde mult timp în aşteptare, because time is money, ştiţi voi. Da aici, m-am pornit cu tema de acasă nepregătită.

Vă spun cinstit, nu ştiam practic nimic despre Bologna, înainte să ajung acolo. Ţin minte că în anii de facultate le explicam prietenilor, care erau nedumeriţi de 4 ani ai mei de învăţătură, în loc de 3, aşa cum ar trebui să fie după procesul de la Bologna. Eu am terminat inginerie de asta am şi făcut 4 ani. Mai era încă lasagna bolognese, seria A din fotbalul italian şi cam atît.

Acum dragi cititori, vă pot spune că Bologna este un oraş cosmopolit, plin de istorie, artă, muzică şi cultură, un oraş plin de viaţă şi culoare. Este mai puţin cunoscut ca Veneţia, Verona, Roma sau Florenţa şi e pe nedrept subestimat ca destinaţie de vacanţă.  Dar asta nu îl face mai puţin atractiv, ba dipotrivă îi adaugă o notă de mister.

Nu am avut nici un traseu prestabilit şi am oprit exact în locul unde se înalţă cel mai înalt punct din centrul istoric. Continuă lectura