Greenwich, Londra. Partea 4.

London-GreenwichNu țin minte dacă am mai spus-o, dar Londra mi-a plăcut. Cei drept tot timpul cît am stat, am avut parte de vreme frumoasă, fără un pic de ploaie. Presupun că vremea neobișnuit de caldă pentru acel timp, m-a influențat în sens pozitiv și mi-a lăsat o impresie bună. Nu sunt sigur că aș alege să trăiesc aici, Londra fiind un adevărat oraș furnicar cu peste 8 milioane locuitori cărora li se mai adaugă cam atîtea milioane din zona metropolitană. De aceea aș prefera să locuiesc undeva în afara orașului, cum o fac și mulți alți britanici, dînd în chirie apartamentele sale, și în Londra aș veni doar pentru a mă plimba pe străzile vechi și prin parcuri.

Pentru că Londra este un oraș cu multe parcuri, alegerea este foarte dificilă, și așa cum am vrut să împușc mai mulți iepuri dintr-o dată am decis să merg în parcul Greenwich. Acolo se află observatorul regal, muzeul maritim, zona universitară și nu în ultimul rînd am zis să ajung undeva în afara Londrei de unde aș putea vedea tot orașul în ansamblu. Ah da, nu mai este un mister pentru nimeni, Greenwich este locul prin care trece meridianul zero, acesta este și motivul numărului mare de vizitatori din zonă. Mergem înainte!

01 Parcul este de cîteva secole, locul preferat de plimbare al locuitorilor și turiștilor veniți în zonă.London-Greenwich

02 Alții la fel ca mine, vin să facă fotografii.London-Greenwich

03 Un sondaj comandat de Fujifilm, a plasat Londra în topul celor mai fotogenice locuri din lume. Deși fotogenia este greu de clasificat din cauza lipsei unor criterii subiective, țin să fiu de acord cu sondajul dat 🙂London-Greenwich

04 În Londra chiar și cîinii sunt fotogenici. Cercetătorii britanici 🙂 au demonstrat demult că cîinele este cel mai bun prieten al omului, și o spun în cel mai serios mod, nu e glumă.London-Greenwich

05 Canary Wharf – unul dintre cele mai importante centre financiare din lume, care se află în permanentă concurență cu City of London, un alt cartier de afaceri. Aici își au sediul cele mai mari corporații din lume Credit Suisse, HSBC, Citigroup, Lehman Brothers, Bank of America și alții. Prețul la chirii în apartamentele de aici, așa spre exemplu un apartament 30 metri pătrați, începe de la 1000 lire sterline pe săptămînă.London-Greenwich

06 Prețul la imobilul londonez este în permanentă creștere. De aceea Londra anual atrage investitori imobiliari de prin toate colțurile lumii. Investițiile de aici reprezintă cel mai redus risc de investiție și oferă perspective bune pentru majorarea veniturilor pe viitor.London-Greenwich

07 Prețul la chirie pentru așa o casă dar deja în afara Londrei (20 min cu mașina) începe de la 2500 – 3000 lire lunar. De aceea mulți locuitori ai capitalei britanice le dau în chirii și locuiesc undeva departe de oraș. Ba mai mult unii pe banii din chirie, își iau case în rate și într-un final se aleg cu două sau mai multe locuințe.London-Greenwich

08 Revenim la tema parcului. De aici de pe colina din Greenwich, se deschide o impresionantă panoramă asupra întregii Londrei.London-Greenwich

09 Statuia generalului James Wolfe a rămas înmărmurită de priveliștea pe care o are în fața ochilor.London-Greenwich

10 Arena O2 construită chiar pe linia prin care trece meridianul zero. Numele de O2 vine de la o companie de telefonie mobilă din Regat, care la sigur plătește bani grei pentru publicitate. În Londra se fac bani buni pe seama asta, multe obiective turistice sau stadioane poartă numele unor corporații mari așa cum The Coca-Cola London Eye, Santander Cycles sau Emirates Stadium (un stadion de fotbal din Londra).London-Greenwich

11 Greenwich Park este cel mai vechi parc închis din Anglia, a fost inclus în patrimoniul cultural UNESCO, pentru monumentele și clădirile istorice aflate în jurul său. Așa arată un gazon perfect englezesc unde se poate sta, culca, umbla, juca frisbee, și nimeni nu îți v-a spune un cuvînt. Pe lîngă asta în parc mai există un lac destinat primblărilor cu barca.London-Greenwich

12 Muzeul național maritim.  Din clădirea care a fost cîndva palat regal, a rămas doar Reședința Reginei, care este folosită ca muzeu și sală de spectacole. În 2012 în timpul Jocurilor Olimpice,  pe terenul din fața clădirii a fost amenajată o arenă unde s-au desfășurat probele sportive de echitație.London-Greenwich

13 Intrarea în muzeu. Am scris în unul din articole că nu îmi plac muzeele, unul din motive ar fi numărul mare de exponate adunate într-un loc, al doilea, numărul mare de oameni, mai ales în marele muzee din Europa. Cu o zi înainte am fost în British Museum și nu mi-a plăcut deloc, foarte aglomerat, de parcă s-ar da ceva gratis. Am avut senzația că stau în rînd la cantină, așa de multă lume era.

Așa cum în multe muzee din Marea Britanie intrarea este gratuită, am intrat să văd cîtă lume este în Muzeul Maritim și mi-a plăcut ce am văzut. Nu este așa de încărcat ca altele, și sunt destule modele interesante. De la caravele și vapoare pînă și uniforma purtată de Nelson în timpul bătăliei de la Trafalgar.London-Greenwich

14 Muzeul a fost conceput pentru a oferi vizitatorilor să cunoască puțin din trecutul puternic al imperiului maritim britanic. În prezent aici operează mai multe săli de expoziții ”Primul și al doilea război al opiului”, ”Colonialismul britanic în India”, ”Flota regală în primul război mondial” și multe altele.London-Greenwich

15 M-a impresionat expoziția dedicată luptei de la Trafalgar și amiralului Nelson. Știți, sunt momente din acestea, cînd te pui pe gînduri și încerci să modelezi situații de genul ce ar fi fost dacă… Păi ce s-ar fi întîmplat dacă Marea Britanie ar fi pierdut bătălia de la Trafalgar? Țin să amintesc că bătălia navală de la Trafalgar marca un punct de cotitură în războiul cu Napoleon. Flota franceză și spaniolă au fost distruse și Marea Britanie a rămas stăpînă necontestată a mărilor timp de aproape 100 de ani.London-Greenwich

16 Expozițiile de aici sunt actualizate în mod constant.London-Greenwich

17 Interesant cum  stau toți pe continente și uscat și nimeni nu stă așezat pe apă. Cred că e ceva legat de psihologie și natura umană.London-Greenwich

18 O impresionantă colecție de figuri sculptate ce reprezentau numele corăbiei, erau instalate în partea superioară a provei.London-Greenwich

19 De aici, porticurile duc spre Casa Reginei. Pe timpuri reședința de vară a soției lui Charles 1 în prezent un muzeu ce expune o colecție de tablouri realizate de artiști britanici.London-Greenwich

20 Tot aici în parc stă amplasat observatorul regal, cea mai veche instituție științifică din Anglia.London-Greenwich

21 Astăzi aici funcționează un muzeu care ilustrează istoria observatorului. În interior puteți atinge un meteorit cu o vîrstă de 4.5 miliarde de ani. Este cel mai vechi obiect pe care am pus mîna vreodată.London-Greenwich

22 Lîngă el stă alipit Planetariul Peter Harrison. O construcție cu o arhitectură modernă care nu făcea parte inițial din observator.London-Greenwich

23 În 2007 întreg complexul a fost reamenajat în valoare de 15 milioane de lire sterline, astfel au fost construite un planetariu nou și un centru de educație.London-Greenwich

24 Galeriile de astronomie și studiere a timpului sunt interactive și destul de interesante. Zilnic este vizitat de studenți veniți aici cu excursia de prin toate colțurile regatului.London-Greenwich

25 Însă cei mai mulți vizitatori vin pentru a se fotografia stînd pe linia meridianului cu picioarele pe ambele emisfere. Este un fel de To Do cînd ajungi în parc. Inițial intrarea în curtea observatorului pe unde trece meridianul 0 era gratuită, după care s-a introdus o plată cu idea de a evita supraaglomerarea. Oricum asta nu adus la scăderea numărului de turiști care sunt gată să înfrunte ploaia și vîntul doar pentru a face o fotografie cu bătrînul meridian.London-Greenwich

26 Dacă tot ajungeți în Londra și nu aveți mare poftă să scoateți din buzunar 10 lire doar de dragul de a face o poză. Neintrînd în ograda, mergeți puțin mai jos și observați cum linia meridianului trece prin gardul de piatra. Există chiar și o inscripție care specifică unde și ce emisferă se află, și e absolut gratis.London-Greenwich

27 Parcul Greenwich se întinde dea lungul rîului Tamisa pînă spre districtul Canary Wharf, astfel faimosul cartier financiar poate fi văzut din orice punct.London-Greenwich

28 Nu știu dacă am întîlnit pe undeva mai multă lume la promenadă decît pe faleza din apropiere.London-Greenwich

29 Care și cu ce se ocupă.London-Greenwich

30 Însă cei mai mulți stau la un pahar de vorbă bună, și asta într-o zi de luni!London-Greenwich

31 Deși am văzut multă lume cu pahare din plastic în mînă savurînd eventual ceva. Nu era pic de mizerie pe jos. Asta da cultură!London-Greenwich

32 Parcul Greenwich este cunoscut pentru piața de aici care are loc în fiecare weekend.London-Greenwich

33 Weekend-urile sunt cele mai aglomerate. Nu lipsește nici renumitul carusel cu căluți.London-Greenwich

34 Nu departe de el aveți ocazi să vă dați pe un tobogan în formă de spirală numit Helter Skelter.London-Greenwich

35 The Beatles au un cîntec despre asta care așa și se numește Helter Skelter.London-Greenwich

36  Lumea dansează și se distrează de minune.London-Greenwich

37 Alții privesc spre Tamisa.London-Greenwich

38 Englezii o numesc afectuos ”Old Father Thames”London-Greenwich

39 Deși apa pare cam murdară, Tamisa e considerată printre cele mai curate fluvii din lume. Greu de crezut dar adevărat. În scopurile îmbunatățirii calității apei, pe fluviu a fost lansată o navă specială care injectează oxigen, astfel în ultimii ani poluarea a scăzut cu peste 90%. Fapt ce a adus la reapariția somonului în apele sale care dispăruse cu mai bine de 200 de ani în urmă.London-Greenwich

40 De aici se văd două dintre cele mai impresionante clădiri moderne din Londra. Walkie-talkie și Cheesegrater.London-Greenwich

41 Pe unele porțiuni apa din rîu se retrage cu 7 – 8 metri și poți lejer să faci plajă pe mal.London-Greenwich

42 Am vizitat Londra la sfîrșit de Martie și apa era cam rece, așa că nimeni nu se grăbea să intre în apă.London-Greenwich

43 Transportul public pe Tamisa este destul de popular, acesta fiind folosit atît de turiștii veniți în zonă cît și de localnici.London-Greenwich

44 Biletele se pot achiziționa direct în stațiile unde bărcile opresc. Cardurile preplătite Oyster care sunt valabile pentru orice tip de transport public în Londra, sunt acceptate și pentru călătoriile cu vaporul.London-Greenwich

45 London-Greenwich

46 London-Greenwich

47 Tamisa se poate traversa nu doar cu vaporul. Pe sub fluviu trece un tunel care este destinat exclusiv pietonilor. Aceasta leagă zona de pe lîngă ”Cutty Sark” din Greenwich cu cartierul Canary Wharf. Tunelul este intens folosit, însă cei mai mulți care aleg să treacă prin el sunt bicicliștii care nu au voie să urce cu bicicleta în DLR. În imagine este intrarea în tunel – o construcție din cărămidă în formă de cilindru.London-Greenwich

48 În Londra sunt mulți bicicliști. În unul din interviuri primarul de aici declarase că primăria face tot posibilul pentru a promova acest mijloc de transport. Zilnic peste 200 mii de oameni folosesc bicicleta ca mod de transport și numărul este în permanentă creștere.

Cu cît vom avea mai mulți bicicliști cu atît se va reduce traficul auto, aglomerația din autobuze și trenuri, poluarea și se vor îmbunătăți condițiile de viața.

Sunt absolut de acord, pentru că în primul și primul rînd, orașul este pentru oameni și nu pentru mașini.London-Greenwich

49 Pentru asta autoritățile din Londra au creat mai multe parcări pentru biciclete, și au sporit numărul de biciclete ce pot fi închiriate. Planurile primăriei sunt foarte ambițioase și se investesc sume de zeci de milioane de lire sterline pentru a dezvolta infrastructura.London-Greenwich

50 Cam asta e tot ce ține de Greenwich. Din obiective turistice mai puteți vizita corabia Cutty Sark transformată în muzeu.London-Greenwich

51 Sau să vă plimbați printre campusurile Universității din Greenwich.London-Greenwich


Un comentariu

  1. Cata frumusete, multumesc tare bine punctezi pe unde ai fost si ai vazut.
    Astazi de ziua copilului iti doresc sa pastrezi in tine vesnic copilul, asa ramai mereu tanar si ne vei plimba si pe noi cei ce nu putem ajunge prin lumea mare ca si cum am fi calatorit aievea pe acele meleaguri.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Verona « Un alt blog de călătorii


Lasă un comentariu